Iuliana Ghiorghiță, Media Strategy Director ThinkDigital, este unul dintre invitații lui Dragoș Stanca la Modulul Media.

Iuliana are experiență de peste 10 ani în zona digitală și a fost încântată să împărtășească din acest know-how, mai ales văzând dedicarea cu care și-au însușit cursanții noțiunile explicate.

Cea de-a doua ediție a Modulului Strategie și Planificare Media va începe în curând (18 octombrie – 1 februarie) așa că am rugat-o pe Iuliana să ne povestească perspectiva ei și să ne dea câteva insighturi din industrie.

Salutare, Iuliana! Ce te-a motivat să fii profă la #ModululMedia? Ai mai avut și alte experiențe ca trainer, pentru că așa pare?

În primul rând invitația m-a onorat.

Apoi m-am gândit că tare mi-ar fi plăcut și mie să am oportunitatea să profit de “shortcuts” – asta consider că este acest modul, printre altele.

O modalitate să vezi și să înțelegi niște realități ale industriei de la oameni care fac asta de niște ani buni – asta te “echipează” altfel. Doar că atunci când eu eram “ ucenică”, astfel de inițiative nu erau disponibile și a trebuit să mă orientez pentru informații în multe alte surse.

Așa că m-am gândit că o sinteză, un “survivor`s kit” pentru media este ceva mai mult decât bine-venit. Am mai ținut traininguri, da – solicitate de anumiți clienți și customizate pentru nevoile lor de la momentul respectiv. Am mai făcut parte din echipa de trainers la Institutul de Marketing cu un accent mai mare pe Facebook Advertising. În plus, ca parte din echipa iCEE.fest, actualul UPGRADE 100, avem solicitări de traininguri pe care le susținem la diverși clienți.

Iuliana discutând despre Display Advertising la prima ediție a Modulului Media

Cum ți s-a părut experiența, după prima sesiune de predare? Dar studenții? 

Mi-a plăcut! În principal pentru că am avut cursanți din multe domenii, cu alte backgrounds, de diferite vârste – recunosc că mă așteptam la un colectiv mai unitar în ce privește afinitatea cu media – dar nu a fost deloc așa și asta mi s-a părut interesant și optimist.

Studenții au fost curioși și foarte dedicați – am văzut la examene niște prezentări foarte muncite și la un nivel profesionist, care nu doar arătau foarte bine ci și răspundeau argumentat briefurilor primite.

Aceasta a fost dovada că informația a fost folositoare și însușită iar asta mă va motiva și pe viitor să dedic timp acțiunilor de “educare” – dacă le putem numi așa. Este un sentiment special când vezi că explicațiile ți-au fost înțelese și puse în practică.

Cum vezi tu necesitatea unui astfel de Modul de Strategie Media pe piață?

Este necesar pentru că suntem într-o lume a vitezei și a schimbărilor – este foarte multă informație despre…orice și puțin timp.

Așa că acest Modul, prin construcția sa – cum este sintetizat, prin oamenii care îl susțin – ajută doritorii, curioșii,

viitorii profesioniști să învețe cum să își structureze informațiile, ce să urmărească, să fie mereu “up to speed”. Este o scurtătură, cum spuneam mai devreme, una foarte utilă – pentru că este menit să te doteze cu o bază pe care ulterior să construiești.

Există destul de multă confuzie în rândul studenților cu privire la specificul fiecărui job, mai departe de art & copy. Programele precum MentorIAA caută să le completeze cunoștințele practice, însă până atunci tu ce le-ai transmite? Pentru ce fel de persoane e potrivită o carieră în media?

Nu cred că ar trebui să se cramponeze în specificul jobului. Joburile sunt schimbabile, suferă transformări, sunt cumva “vii”-(chiar citeam un articol despre faptul că mari corporații renunță sau regândesc funcția de CMO datorită schimbărilor majore de paradigmă în care se comunică acum cu clienții). De aia nici nu se mai cheamă meserii 🙂 – nu mai este ca pe vremea bunicilor și părinților noștri când te pregateai încă din liceu pentru o meserie și din ea te pensionai. Acum facem lucrurile din pasiune și curiozitate, nu doar din nevoie si asta este important pentru că înseamnă că suntem mai adaptabili.

Ca să revin:

cred că ar trebui gândit invers traseul: îmi place acest domeniu > vreau să învăț cum funcționează > în procesul de învățare am să înțeleg CE anume îmi place mai mult și ce vreau să fac, dar asta nu înseamnă că încetez să învăț.

Deci le-aș transmite să fie curioși, să pună întrebări, să meargă la cursuri – nu doar IAA, orice alte cursuri le par interesante, să facă internship, voluntariat, să fie activi. Pentru o carieră în media trebuie să vrei o carieră în media și precis se găsește ceva – în strategie, în vânzări, în research, în AdOperations sau în râvnitul art & copy. Spoiler : nu e (chiar) ca în Mad Men 🙂

Previziuni Despre Viitor: Cum ți se pare momentan piața de media și cum crezi că vor evolua lucrurile în 5 ani?

Momentan mi se pare încă destul de fragmentată. Avem încă o piață destul de tânără și  “capricioasă” – de exemplu, la noi, televiziunea încă domină obiceiurile de consum cu o medie de peste 5 ore pe zi.

În digital urmărim cu interes cei doi coloși Google și Facebook care dictează trendurile și înca suntem în faza de adopție (timidă) pe programmatic (noi, ca piață, suntem early adopters declarativ dar mai slow adopters în practică 🙂 – însă mult anunțatul consum de mobile și formate video (din urmă cu vreo 3-4 ani) ne-a prins din urmă și momentan suntem pe acest val. Brandurile au început să comunice mai prietenos prin influenceri și platforme de content generat de useri ceea ce conferă o percepție aparte – iar digitalul este momentan singurul care poate îmbina o suita foarte ofertantă de creativitate cu precizia datelor. Nu am un glob de cristal, dar cred că în următorii 5 ani vom păstra trendul ascendent pentru TV cât și pentru online. Mai aplicat pe online, Google și Facebook își vor continua expansiunea, vom consuma VR și AR și vom vedea asta și în campanii creative;  un impact în media îl va avea și migrarea la 5G care va aduce o serie de updates importante.

Ce putem face noi toți, ca industrie, pentru a genera creștere sustenabilă pe termen lung?

Sper să fim în continuare la fel de deschiși și transparenți – sper să inovăm și să disrupem.

Ca industrie – trebuie să fim deschiși și pozitivi, versatili, curioși și atenți, receptivi și foarte pregătiți. Fermi când se impune ( cum a fost cazul CFBA – Coalition for Better Ads ). Ca oameni de media – suntem de fapt hibrizi – trebuie să înțelegem și să știm cum să interpretăm trendurile, să analizăm corect și să croim strategii, astfel încât să generăm rezultatele dorite.

Nu în ultimul rând, Școala IAA este despre #NeverStopLearning. Tu cum îți hrănești curiozitatea, ce resurse de inspirație urmărești – atât ca să stai la curent cu industria dar și în sens larg?

Ah, aici am atât de multe categorii încât cred că pot fi diagnosticată J). Urmăresc publicitari și români și de peste hotare, urmăresc branduri, urmăresc campanii. Am o bază generoasă de persoane la care ma uit cu admirație și grație norocului de a avea la dispoziție resursele UPGRADE 100, ex-iCEE.fest. Chiar zilele astea am lansat UPGRADE 100 – Virtual Festival – produs pe care îl recomand celor care vor să devină mai buni pe jobul lor, fie că au fost fie că nu au ajuns la festival. Urmaresc IQads și Smark local, Adage, Adweek, The Drum, Campaignlive și multe altele.

Groups:

Upgrade 100 https://www.facebook.com/groups/upgrade100/?source_id=1214971831975446

Facebook CEE https://www.facebook.com/groups/1035176159853866/

Social Smarts https://socialsmarts.ro/whatsapp-newsletter

Sites:

Mulțumim, Iuliana!

Înscrierile la Modulul Media sunt deschise până pe 4 octombrie iar dacă ești student beneficiezi de un preț redus. Vă așteptăm 🙂