Cum ne-am adaptat la contextul actual

În primăvară, la începutul pandemiei, abia începusem Modulul Media iar cel Digital urma să înceapă. Ne relaxam și totul era pe roate când am fost nevoiți să punem totul on hold și să ne gândim ce facem. Doar că acest on hold a durat până în iunie, așteptând, ca și voi, să ieșim starea de urgență și de alertă.

În acest timp am făcut, desfăcut și răsfăcut planuri despre cum putem continua cursurile dedicate formării comunității de marketeri și comunicatori locali: am pregătit sala, am testat transmisia pe Zoom, am agreat planul cu profii și am pregătit măștile pentru cei care alegeau să vină la clasă. Câteva luni a mers această formula hibridă, însă că iată, așa cum prognozau experții, ne confruntăm acum cu cel de-al doilea val și am fost nevoiți să reducem totul la online, din nou.

Laura Tampa, directoarea Școlii IAA, despre provocările perioadei

„Am început hibrid, cu distanțare, măști și dezinfectant, cu logistică complicată, camere video, laptopuri, proiectoare, cabluri multe – care să asigure interacțiunea dintre prof și cei de-acasă, pe de-o parte, și dintre cei de-acasă și participanții din sală, pe de alta. Cu aproximativ 50% dintre participanți on site și 50% online.

Până să ne calibram modului hibrid de predare, valul 2 ne-a trimis pe toți în online, unde e mai complicat.

În fața ecranului suntem distrași de mailuri, de urgențe de la job și nivelul de concentrare și de implicare se reduce. Dacă predarea offline ține participanții departe de factori perturbatori (ecrane, mailuri), la online fiecare participant trebuie să își seteze o disciplină a participării la cursuri pentru a se asigura că înțelege și asimilează conceptele care se predau.

Laura la butoanele Școlii, surprinsă de Victor Dobre

Și aici trecem cu toții – organizatori, cursanți și profi – printr-un proces de învățare, din care o să tragem la final niște concluzii. Oricum, îi admir foarte mult pe cei care în această perioada au decis sa intre intr-un program complex și intens de învățare așa cum este Școala IAA și le mulțumesc pentru încrederea pe care ne-au acordat-o în această perioadă, în care și noi învățăm să ne adaptăm.

Cred că o să ieșim cu toții  mai smart, mai căliți, mai puternici și mai încrezători. Cred că interacțiunile pe care le avem în această perioadă și sharingul de experiență pe perioada pandemiei ne-a dat curaj să încercăm si determinare să mergem mai departe.”

Cursuri adaptate comunicării de criză

Partea oarecum bună a pauzei pe care am luat-o a fost răgazul acordat profiler colaboratori pentru a-și calibra cursurile.

Iată câteva idei care ne-au atras atenția pe parcursul ultimelor luni:

Cum au reușit brandurile să facă față creativ și să nu-și oprească businessul în pandemie?

Afrodita Blasius și-a propus să răspundă la această întrebare în cadrul cursului dedicat managementului portofoliului de brand, de la Modulul Strategic, aducând mai multe exemple:

Afrodita Blasius la un curs hibrid de la Modulul Strategic
  • Vogue și Amazon US fac un parteneriat prin care susțin micii designeri locali, printr-un magazine virtual pe amazon.com. Detalii aici. În schimb, platforma Market Place Pulse vine cu o perspectivă critică, subliniind că sunt puține șanse ca acest landing page simplu să aducă mari venituri designerilor, dar, în schimb, îi aduce pe platforma Amazon, ceea ce încercau demult.
  • Patty&Bun și HG Walter, carmangerie, au lansat kittul de burger DYI, idee pe care am văzut-o și pe la noi, de altfel
  • Bacardi a făcut echipă cu Deliveroo pentru a crea primul bar virtual din lume la care oamenii puteau comanda de acasă cele mai bune cocktailuri. Puteți citi mai multe despre colaborare aici.
  • Designerii români s-au adaptat rapid și au început să propună modele de măști. Cristian Samfira a realizat o mască – obiect de luxury fashion, care vine cu o husă, un săculeț dedicat și e de asemenea mai confortabilă prin formele sale hexagonale care creează o pernă mai mare de aer între mască și față.

Răzvan Căpănescu s-a alăturat pentru prima dată Modulului Strategic

Leaderul creativ, asociat al Wings Creative Leadership Lab, a ținut un curs despre evaluarea workului creativ. Iată ce am notat:

Creativitatea e un mod de lucru, mai degrabă decât un talent. Este abilitatea de a te juca – ceea ce face să funcționeze optim atât familiile cât și companiile.

Căpănescu ni-l recomandă pe John Cleese – un scurt teaser:

Tolerează mai mult timp disconfortul de a nu găsi o soluție.

Integrează creativitatea în fiecare pas al businessului tău.

Un brief bun poate intra pe un postcard, ne amintește Căpă

Evaluarea unei idei creative diferă, ca proces, pentru fiecare agenție, grup sau butic. Dar, dacă nu știi de unde să pornești, iată criteriile Cannes Liones:

  • Cât e de fresh și de calitativă ideea
  • Riscul: elementul care mută ideea de la bună la excelentă
  • Implementarea și consistența ideii pe diferite canale

Și pentru mai multe idei, mai acționabile și practice, vă așteptăm la acest modul anual dedicat managerilor din marketing și comunicare!

Victor Stroe, Strategy Director Leo Burnett, s-a alăturat de asemenea Modulului Strategic

Acesta ne-a vorbit despre ciclicitatea planificării:

The Planning cycle. La cursul de strategie de comunicare al lui Victor Stroe.

Plimbându-ne pe acest cerc am discutat numeroase exemple de strategie de brand a la carte, din care amintim berea Bârlog, care se poziționează împotriva berilor mainstream, și împotriva normelor, așa cum e și targetul său.

Proiecte speciale la Modulul Media, cu Alexandra Dimitriu, Chief Media Officer Publicis Group

Alexandra ne-a arătat câteva smart use of technology care au devenit proiecte speciale premiate internațional:

  • Burger King – Google Home of The Whopper
  • 0.5 effect: acest ad peruvian care a încetinit viteza video-urilor Youtube la jumătate (0.5x) pentru a demonstra ce înseamnă să conduci cu o alcoolemie de 0.5%. Poate fi urmărit pe AdAge.
  • Pre Joy – o campanie Cadbury, realizatăde Ogilvy & Mather Johannesburg în care agenția a regizat unskipabble 6 second ads pe care le-a plasat înaintea unor clipuri virale, care apoi s-au viralizat și mai mult 👏  

Acestea sunt doar o mică parte din highlighurile pe care le-am notat anul acesta, de la Modulul de Marketing și Comunicare Strategică și de la Modulul Strategie și Planificare Media, căci despre Modulul Digital v-am tot povestit.

Calendarul pentru 2021 este deja disponibil pe site: ne vedem de două ori la Modulul Fundamente, de două ori la Modulul Digital și câte o dată pe an la Modulul Strategic și respective cel Media.

Vă așteptăm și…. Never Stop Learning!