Eugen Mihai este unul dintre profesioniștii de business români cu o experiență foarte vastă în strategie de business, negociere și în financiar care se bucură să își poată împărtăși know-how unor tineri pasionați și dornici de dezvoltare.

Dedicarea, energia și devotamentul cu care o face cât și modul în care se reîncarcă prin faptul că oferă altora din ceea ce știe se citește imediat în răspunsurile sale, dar cu atât mai mult dacă îl cunoști în persoană, la unul din cursurile sale.

Ne poți povesti despre momentul în care te-ai alăturat profesorilor Școlii IAA? Care a fost motivația ta de a preda la Școala IAA și cum te simți după acești ani ?

Se întâmpla în primăvara anului 2014, când Mihai Bârsan, pe atunci Președintele IAA, m-a sunat să mă întrebe dacă mă interesează sa predau « Business Strategy » și « Managerial Finance » în cadrul Modulului Fundamentele Marketingului și Comunicării. Am spus DA imediat, deoarece am de mulți ani dorința de a împărtăși, mai mult sau mai puțin formal, din experiența mea. Sunt peste 22 de ani de când am intrat în „câmpia muncii” și îmi sunt din ce în ce mai clare două lucruri :

  • Nu ne-am născut învățați și am devenit cine am devenit deoarece alții au investit în noi timp și cunoștințe, în mod mai mult sau mai puțin formal. În plus, este adevărat, și noi am învățat la rândul nostru, dar nu trebuie să subestimăm importanța celor care ne-au deschis ochii și care ne-au ajutat la începutul carierei.
  • Avem o mare responsabilitate morală să dăm și noi, la rândul nostru, o mână de ajutor tinerei generații, așa cum alții au făcut-o cu noi. Dacă o facem așa cum trebuie, vom ajuta la creșterea unor generații de profesioniști – iar acest lucru, din punctul meu de vedere, este cu mult mai important față de a ne face, pur și simplu, jobul de zi cu zi. În final, dupa ce vom fi plecat către alte lumi,

ceea ce va conta cu adevărat este nu cu cât am crescut vânzările sau profitul, ci câtă lume va fi fost influențată într-un mod pozitiv de interacțiunea cu noi.

Au trecut peste 4 ani de când predau la Școala IAA și mă simt mai bine ca niciodată! După fiecare sesiune plec mult mai energizat și mai motivat decât eram la sosire, iar asta contează enorm pentru mine.

Însă niciodată nu uit să mulțumesc participanților care vin la cursul meu, deoarece în acele câteva zile pe care le petrecem împreună, ei îmi fac cel mai de preț cadou: timpul lor, timp care nu se mai întoarce. Și cred cu tărie că

nu avem sub nicio formă dreptul să irosim timpul altora. De aceea, simt o foarte mare responsabilitate față de ei și încerc să le ofer cât mai multe informații, să le fac acele zile cât mai utile.

By Ktedwards. Source.

Cum vezi evoluția Școlii în acești aproape 11 ani de când există ? Observi schimbări în ceea ce îi privește pe cursanți ?

Din păcate nu am participat la toți cei 11 ani ai Școlii, deși mi-ar fi plăcut enorm, dar reputația acesteia este una extrem de solidă. Din acest motiv, nu am ezitat nicio secundă când Mihai Bârsan m-a invitat să predau. Standardul de profesionalism este excepțional, mulțumită atât profesorilor cât și conducerii Școlii. Într-adevăr, este un exemplu viu de „oameni care sfințesc locul”. În mod constant recomand modulele Școlii deoarece știu câtă valoare aduc celor care le frecventează.

În ceea ce privește studenții, deși nu mi-a venit să cred asta la început, am avut parte de fiecare dată de clase excelente, cu participanți inteligenți și muncitori, inclusiv la sesiunile mele de „The Elite Negotiator”. Deși observ în general pe piață o scădere a calității tinerelor generații de la un an la altul, cei care vin la Școala IAA sunt foarte buni, ceea ce îmi dă speranțe că nu este totul pierdut, că România va continua să aibă profesioniști de business…

Dar în piață ? Ai întâlnit foști cursanți în contexte de business ?

Da, am întâlnit și a fost amuzant. Cel mai recent exemplu este cu cei 4 participanți la modulul 1 din 2017/2018 care lucrează la Bergenbier SA, companie căreia m-am alăturat din ianuarie 2018. La fel s-a întâmplat și cu câțiva participanți la cursul meu „The Elite Negotiator” cu care am colaborat ulterior și i-am vazut aplicând din cunoștințele pe care le predasem cu mai puțin de un an în urmă. Trebuie să recunosc, în acele momente m-am simțit extraordinar, văzând că timpul pe care l-au petrecut cu mine le-a folosit.

Care ar fi sfatul pentru tinerii din marketing și comunicare, fie că sunt la început de drum fie că deja lucrează ?

Cred că ideile pe care le voi spune în continuare sunt utile tuturor, indiferent de gradul de senioritate; eu de multe ori mi le reamintesc, pentru a nu uita ce contează cu adevărat :

  1. NICIODATĂ să nu uitați că sunteți integral în slujba consumatorului! Fie că vindeți servicii, fie că  vindeți bunuri, cei care vă cumpără sunt cei care vă plătesc salariul, cei care vă promovează pe o funcție superioară sau, din contră, vă concediază dacă nu le satisfaceți nevoile.

2. Înainte de a lua o decizie ce impactează consumatorul, puneți-vă în papucii acestuia. Vorbiți cu ei, încercați să îi înțelegeți. Cheia care vă va ajuta să deveniți #1 în preferințele consumatorului este cât de bine îi înțelegeți în comparație cu competiția voastră și cât de bine le răspundeți la nevoi.

3. Consumatorulul nu este niciodată prost! Nu vă imaginați că nu va observa o schimbare de calitate (fie ea în bine, dar mai ales în rău). Sunt zeci de cazuri de branduri care au falimentat crezând faimoasele cuvinte: „nu va observa nimeni schimbarea asta mică de produs”.

4. Diferențiați-vă de competiție prin ceva la care sunteți foarte buni și care poate fi foarte greu de copiat! Nu încercați să vă diferențiați prin prețul mai mic, deoarece este o rețetă garantată pentru eșec!

5. Consumatorul se schimbă continuu, și tot așa trebuie să se schimbe modul în care îi înțelegeți ! Țineți minte că „singurul lucru constant în viața este schimbarea”.

6. Întotdeauna faceți ceea ce este corect pentru consumator, chiar dacă asta înseamnă o pierdere pe termen scurt pentru voi!

7. Considerați ca sunteți proprietarii firmei la care lucrați și luați deciziile din această perspectivă. Veți vedea că veți avea mult mai mult success!

Cum vezi actuala forță de muncă din marketing și publicitate (ca mobilitate, grad de pregătire, perseverență, etc) și cum previzionezi și speri să fie ea în 2025?

Noile generații de profesioniști în marketing și publicitate sunt evident diferite, și asta este foarte bine. Consumatorii se schimbă, obiceiurile lor evoluează, și atunci este absolut necesar să avem și oameni de marketing și publicitate „actuali”, deoarece pot aduce insights mult mai ușor și mult mai bine. Din păcate însă, din câte am văzut, gradul de profesionalism este uneori sub nivelul celor din generațiile anterioare. Conceptul de „One man, one word” este uneori necunoscut, și observi cu tristețe cum „caracterul” este ceva volatil și depinde de circumstanțe. Aici însă este rolul nostru, al „dinozaurilor”, să îi învățăm, în cadrul Școlii IAA și nu numai, că a fi profesionist înseamnă același lucru de-a lungul generațiilor: să faci ceea ce este corect pentru afacere și pentru consumator.

Cum sper să fie forța de muncă în 7 ani de acum înainte? Sper să continue

să aibă aceeași sete de cunoaștere și dezvoltare, de a fi în fiecare zi mai bun ca în ziua anterioară, să dorească să investească în generațiile viitoare, astfel încât în 2100 să avem cel puțin același nivel de profesionalism ca astăzi.

Momentul pentru doza de inspirație. Motto-ul Școlii este Never Stop Learning. Tu ce resurse folosești și ne poți recomanda ca să stăm la curent, să nu ne oprim din învățat?

Într-adevăr, „never stop learning” este modul în care trebuie să ne trăim viața. Față de acum 15-25 de ani, suntem norocoși că avem acum Internetul care este o resursă inepuizabilă. Și, ca urmare, Sky is the limit! Daca vrei să înveți, nu există niciun motiv pe lume să nu o poți face.

Cum mă dezvolt eu ? Caut zilnic pe „Sfântul Google”, cumpăr cărți de pe Amazon (tocmai m-au felicitat pentru 20 de ani de când am cont la ei …) și încerc să citesc în avioane, acolo am cel mai mult timp liber 🙂 În aceste zile citesc cea mai proaspată carte scrisă de John E Pepper, fostul CEO si Chairman P&G : „As good as it gets – my life and career”, o autobiografie plină de candoare și de învățăminte a unuia dintre cei mai înțelepți și iubiți CEO ai timpurilor noastre.

Încă nu este publică, este un fel de „preview” pentru apropiați, dar până la publicare, puteți citi What Really Matters: Service, Leadership, People, and Values, tot de el.

Dar totul trebuie să plece din interior: dacă nu simți nevoia să fii mai bun, atunci nimeni și nimic nu te poate ajuta. Deseori îmi aduc aminte de cineva care îmi spunea acum mulți ani „când ai terminat de învățat ești terminat” și spun asta tuturor studenților mei la sfârșitul fiecărui curs…

By Sidecar. Source.