Afrodita Blasius face parte din generația primilor oameni de marketing și comunicare din România, cei care și-au pus la lucru backgroundul ingineresc pentru a crea campanii eficiente și premiate la competiții locale și internaționale. Afrodita crede mult în pasiune și educație și de aceea s-a alăturat echipei care a pus bazele Școlii IAA, acum mai bine de 10 ani, despre care puteți citi aici.

Am stat de vorbă cu Afrodita despre tinerele generații, despre sfaturi și resurse de inspirație, dar și despre motivația de a pune bazele Școlii.

Ce i-ai sfătui pe tinerii absolvenți ai facultăților de comunicare românești, cei care și-ar dori să aprofundeze noțiunile teoretice învățate, și care sunt adesea confuzi în ceea ce privește cariera (în afară de a veni la Școala IAA)?

În primul rând să fie curioși, să fie într-o continuă căutare de experiențe, de întâmplări, oameni, fapte, campanii, branduri. Să încerce să facă orice legat de comunicare – să scrie, să se implice în campanii, să respire aerul unei agenții sau două.

Să observe, să priveasca în jur. Să consume campanii și să le judece, să le iubească și să le urască. Orice, dar să nu rămână indiferenți.

Dacă dau skip ad după 3 secunde… să stea un pic de vorba cu ei înșiși…

Care a fost motivația ta inițială de a dezvolta Școala IAA alături de Felix, Cristina, Victor, Dan și cum s-a modificat ea (motivația) de acum 10 ani?

Fac parte din generația de ingineri reformați în marcomm, care au și-au început cariera fără internet, fără cursuri și cărți de comunicare sau marketing.  Ideea de a dezvolta un program educațional care să folosească experiența și experiențele unor oameni, mi s-a părut genială. Am vrut să întorc comunității o parte din experiențele strânse și campaniile făcute, să pun o cărămidă în efortul IAA de a construi o comunitate profesionistă. Și motivația a rămas aceeași, și se autoalimentează în fiecare an, cu fiecare generație de studenți.

Cui i-ai recomanda Școala IAA?

Oricui pasionat de marketing sau comunicare. De la junior la senior, ar găsi un modul sau un atelier care i s-ar potrivi.

Ce fel de studenți te bucuri să ai „în bancă”?

M-au bucurat cei pe care i-am avut în fiecare an. În toți cei zece ani 🙂

Simți vreodată că ai de învățat de la studenții tăi: insighturi din industriile lor, cunoștințe de implementare, mindset?

Întotdeauna. În fiecare prima zi de curs, unul dintre obiectivele în cursul de marketing este de a învăța unii de la alții, mai mult eu de la ei. Pentru că fiecare are propriul sistem de gândire, propria minte strategică și e extraordinar de interesant să vezi în studiile de caz cum, în aceleași condiții de piață, se nasc atât de multe strategii și idei diferite.

 

Ce ai recomanda oricui din marketing, publicitate, comunicare să urmărească (de la site-uri la persoane la newslettere, podcasturi, filme, etc) – pentru inspirație și „deschiderea minții”?

Orice, de la ce e nou în digital și informații de business până la festivaluri