Ina-Alice Dănilă este șefă de promoție a Modulului Strategie de Marketing și Comunicare Digitală (înscrierile la ediția din toamnă sunt deschise, aici) și așa cum v-am obișnuit deja, am luat-o la câteva întrebări. Ina-Alice e Account Manager la Kubis Interactive iar când nu se ocupă de briefuri, discuții cu clienții și planning, face fotografii ➡️ o puteți urmări pe insta. De altfel, imaginile cu care am ilustrat acest articol sunt realizate de ea.

Salutare! Care a fost motivația ta inițiala de a urma cursurile Modulului Digital de la Școala IAA?

În cazul meu, a fost o decizie de câteva secunde, în ultimul moment. In octombrie, când trebuia să înceapă seria mea, eram foarte stresată cu o altă școală: școala de șoferi 😊.

Noroc cu Talida (CS Director) și Cristina (Group Account Director), că mi-au spus că nu o să regret. Ele mi-au povestit cum a descurs experiența pentru ele și pentru ceilalți colegi din Kubis care au absolvit școala și m-au convins. 

Așa cum știe deja tot Kubisul (le mulțumesc colegilor că m-au suportat după fiecare examen), am picat cu brio școala de șoferi. Dar tot răul spre bine (și al meu, și al participanților la trafic), pentru că am avut mai mult timp să mă implic în proiectele de la Școala IAA. Și poate că o să ajung tot în 7 ore la Onești, dar acum sper că am mai multe de zis într-o întâlnire cu colegii din strategie.

Cum a diferit realitatea de așteptările de dinainte?

Școala a fost mai mult decât mă așteptam. Nu că aveam așteptări joase, dar mă gândeam că e un loc unde mă duc să mi se predea strategie de digital, mă întorc acasă să îmi fac temele de curs și that’s it. Pentru mine ar fi fost bine și așa pentru că, până la Kubis, nu lucrasem cu un departament de strategie și tot ce mai aveam ca structură de gândire erau amintirile din facultate, de la dl Psatta.

Dar chiar a fost mai mult de atât.

Am întâlnit oameni (și profii, și colegi) care sunt pasionați de ce fac și mai sparg din tiparele astea de  „așa se face”, „așa ne-am obișnuit”.

Și sunt oameni cu care să vrei să bei o bere după curs, pentru că au multe chestii interesante de zis și în afara marketingului.

Nota: m-a mai surprins și cât de challenging a fost să încerc gândesc în afara limitelor pe care mi le-am impus singură în cei 7 ani de account management.

Ce anume te-a intrigat și ți-a plăcut cel mai mult la curs?

Schimbarea de perspectivă.

La birou, eu una mă gândesc des la consumatori în termeni de cifre: câte secunde s-au uitat la videoul X, câte pagini au vizitat pe site, câte commenturi au dat la ultima postare contextuală etc.

Fotografie de Ina-Alice Dănilă

Ca om simplu în afara biroului, am și dileme existențiale:

care este până la urmă scopul muncii mele, ce efecte produce în societate, ce modele promovez?

Și aici a intervenit școala. Bineînțeles, nu în sensul de a transforma brandurile în făcători de acte de caritate.

Învățătura numărul 1 a acestei școli este că ar trebui să ne străduim mai mult ca munca noastră să aducă valoarea consumatorilor.

Și asta nu se referă la cele 5000 de premii din viitoarea promoție, ci la ceva care este cu adevărat util pe termen lung. Poate fi entertainment, o cauză, educație, a sense of belonging etc. Mulți o să zică că facem deja asta, că avem un insight, deci acoperim o nevoie. Dar cu toții știm în adâncul sufletului nostru că sunt multe lucruri care încep magistral în ppt și se termină mai modest pe teren.

Apoi, m-a ajutat să înțeleg mai bine puterea empatiei în jobul ăsta. Bine, eram și eu empatică puțin, dar mai mult la chestii foarte aplicate: chestii de comportament online al unui consumator average pe care mi-l imaginam.

Dar am înțeles cât de important e să acord mai multă atenție oamenilor cu care vreau să vorbesc și să încerc să îi înțeleg mai bine la nivel de nevoi, așteptări, motivații, dar și ca oameni reali.

Acum, când o să vină briefurile de Q3 o să mă întreb 3 chestii basic înainte de orice:

  1. Cum arată omul ăla cu care vreau să comunic?
  2. Ce nevoi/așteptări are omul ăla?
  3. Ce pot eu ca brand să îi ofer dincolo de produsul meu ca el să fie motivat să interacționeze cu mine?

Fotografie de Ina-Alice Dănilă

Cum ți-ai menținut motivația pe parcursul modulului, astfel încât să închei magna cum laude, cum s-ar spune?

Din păcate, motivația mea numărul 1 este teama de eșec. Dar…partea surprinzătoare a fost că,

odată ce am început școala, mi-am reamintit ce mișto e să îți lași mintea liberă, să te gândești la cum ai putea rezolva problemele unui brand, la ce soluții ai propune tu.

Și asta m-a entuziasmat așa tare că am avut vreo 2 săptămâni în care mergeam pe stradă și îmi dădeam seama după vreo 30 de minute că mă învârteam în cerc pentru că eram total prinsă de proiectul de la Școala IAA. E frumos să îți permiți să gândești și să lași la o parte teama că nu o să livrezi ce trebuie.

Cum îți propui să duci mai departe, la job, cunoștințele acumulate la Școala?

Cred o să mă întreb de ce facem ceea ce facem înainte de a începe orice nou proiect – de la campanii, la conținut, promoții, etc- ce câștigă brandul și ce câștigă consumatorul.

Apoi vin și lucrurile mai tehnice, de detaliu: cum construiești o strategie de digital care să aibă sens pentru brand, cum o măsori, cum construiești tactici care să o aducă la viață, cum pui în aplicare acele tactici astfel încât să fie ușor de folosit și interesante pentru consumator etc.

Care ar fi sfatul/sfaturile tău pentru viitorii cursanți?

Să vină cu mintea deschisă. Nu cu idei preconcepute, nu cu temeri, nu cu dorința de a demonstra altora ceva, nu cu nevoia de a-și impune propriile puncte de vedere. Să vină cu dorința de a învăța și de a lucra cu oameni noi.

Fotografie de Ina-Alice Dănilă

În cele din urmă, pentru că Școala e foarte mult și despre sharing de knowhow, ne poți propune câteva surse de unde îți iei tu doza de inspirație ?

Cu alte cuvinte – câteva exemple de site-uri, podcasturi sau newslettere care te inspiră pe tine, în orice fel.

Shareuisc mai jos un whishlist de care îmi propun des să mă țin. Reușesc (mai) rar😊

  • Aeon.co – pentru știință, psihologie, chestii de genul ăsta

Featured article pe aeon.co

Mulțumim, Ina! Succes și inspirație mai departe! 🙂