Impresii despre ediția #3 a Modulului Media

Cea de-a 3-a ediție a Modulului Strategie și Planificare Media a ajuns aproape la final și, în ciuda condițiilor pandemice, ne-am bucurat să ne vedem și offline. Doar un pas până la absolvire: examenul final! 🤞

Desfășurat alături de BRAT (Biroul Român de Audit Transmedia) și ARMA (Asociația Română pentru Măsurarea Audiențelor), Modulul Media se adresează celor fără experiență dar și juniorilor media planners/ buyers. Cu un preț redus dedicat studenților (500 EUR + TVA), Modulul este perfect pentru cei în ani terminali care își doresc să își completeze setul de cunoștințe din facultate dar și să aibă acces la un prim job în media.

Am stat de vorbă cu actualii cursanți ca să vedem cât de mult i-a ajutat cursul

Așteptări versus realitate

Cu ce gânduri te-ai înscris inițial la Modulul Media și cum a fost experiența diferită de ceea ce te așteptai?

  • Am pornit în această experiență cu așteptări mari, după ce am trecut prin lista de cursuri și de “profesori” și am observat că sunt experți de pe piața muncii, cu rezultate excepționale în domeniul în care activează. Mă bucur să afirm că mi-au fost depășite așteptările cu fiecare curs la care am participat. Este incredibil diferența pe care o face un om care îți împărtășește acest know-how din propria muncă și din experiența pe care a acumulat-o într-o viață întreagă. Înțelegi altfel și ajungi să privești altfel industria, prin exemple concrete și exerciții practice pe brief-uri. – Larisa Georgiana Bunea

Mă așteptam să fie la fel ca la liceu/facultate, unde profesorii îți spun că poți pune întrebări dar de fapt se supără dacă o faci… ei bine aici este diferit, aici am învățat în mod activ, am pus întrebări și am primit răspunsuri.

Mihai Ioniță
  • „Cred că IAA School tocmai asta oferă: experiență practică, utilă, reală, ceea ce de multe ori nu găsim în facultate.” Această frază rezuma (în scrisoarea de intenție) așteptările mele, care au fost chiar depășite. Sunt în primul an de master în Brașov și am făcut naveta în fiecare weekend special pentru Modulul oferit de IAA. Studiez „Gestiunea Companiilor de Imagine” și simțeam că informațiile din facultate nu sunt suficiente. Toți prietenii și colegii, ba chiar și unii profesori, au aflat că sunt foarte mulțumită de ceea ce oferă Școala IAA. Am trecut dintr-o lume a teoriilor și a poveștilor, la a învăța de la oameni cu experiență. Îmi era frică de faptul că știu prea puține, că o să îmi fie greu să înțeleg. Cu toate acestea, am întâlnit specialiști pregătiți să răspundă la orice întrebare și gata să explice de câte ori aveam nevoie. Am întâlnit oameni minunați, într-un mediu unde am învățat cu plăcere.” – Ana Patricia Loredana

Învățare socială

Cum ți s-a părut experiența de învățare alături de colegi, ai simțit că puteți învăța unii de la alții, brainstorms, exerciții colaborative, etc?

  • Am fost plăcut surprinsă când mi-am întâlnit colegii. M-am bucurat să cunosc mulți studenți pasionați de ceea ce fac, dornici să învețe. Am avut colegi care deja lucrau în agenții, alții s-au angajat pe parcurs. Atât în momentele în care lucram în echipe, cât și în pauzele de cafea sau de pizza, învățam unii de la alții. Povesteam despre joburi, facultate, oportunități, despre propriile experiențe, analizam informațiile primite la cursuri. Când aveam de rezolvat exerciții împreună, completam fiecare cu ceea ce știam. Ne prezentam perspectivele și munceam până ajungeam la un rezultat care să ne mulțumească pe toți. – Ana Patricia Loredana
  • Activitățile organizate pe echipe oferă un punct de vedere mult mai aproape de realitate – Mihai Ioniță

Mediul de învățare a fost unul ideal. E foarte folositor să îți expui ideile și să primești feedback, sugestii, să vezi cum gândesc și ceilalți. Am avut colegi care lucrează deja în Media și de la care am învățat foarte multe lucruri utile. Acest mod de învățare socială ne pregătește pentru industrie, unde lucrul în echipă este esențial.

Andreea Tudor
  • Pe cât am învățat de la mentorii care au susținut cursurile, pe atât de multe am învățat și de la colegii mei, care de asemenea lucrează în industriile creative și de media, dar au totodată și backgrounduri diferite. Ne-am apropiat într-un timp destul de scurt. Sfaturile, încurajările și susținerea lor mi-a dat mai multă încredere în forțele proprii, să învăț mai multe și să-mi dau și mai mult silința în proiectele pe care le am de realizat. Când ai o echipă frumoasă, serioasă și cu adevărat competentă, brainstorming-urile arată altfel și lucrezi cu mai mult drag. Diferența dintre echipe se vede în rezultate. Pot să spun că încep să leg prietenii, mai ales cu colegii alături de care am realizat anumite task-uri, ceea ce este minunat. – Larisa Bunea

O singură idee

Care ar fi ideea pe care o păstrezi cu tine din curs, top of mind?

  • În spatele brandurilor stau oameni. Oameni la care ajungi prin emoții. Magia de la final de zi se întâmplă când transpui emoțiile în cifre și verifici cât de bine te ajută ele să-ți atingi obiectivele.  – Maria Sitescu
  • Împărțirea bugetului pe medii influențează succesul/eșecul unei campanii. – Andreea Tudor

Este important să conștientizăm că realitatea noastră nu reprezintă realitatea celorlalți, tocmai de aceea trebuie să căutăm surse de informare. Atât eu, cât și colegii mei am avut momente când eram subiectivi în loc să căutăm informații și să ne bazăm pe date, mai ales în conturarea unui profil al consumatorilor.

Ana Patricia Loredana
  • “Cumperi atenția oamenilor” – Mihai Ioniță

Best of

Ce moment/ campanie/ exercițiu/ curs te-a marcat cel mai mult și în ce fel?

  • Mi s-a părut că fiecare curs ne arată o față nouă a mediului în care activăm. Și toate fețele sunt esențiale pentru ecosistemul acesta. Dacă mi se permite să aleg două momente reprezentative pentru experiența mea la Școala IAA :)) aș spune că mi-a plăcut exercițiul practic propus de Ștefan Teodorescu. A fost funny și challenging. Dar a fost o ocazie perfectă să-mi cunosc colegii și să prezentăm cele mai trăznite idei de campanii pentru branduri cu care ne întâlnim zilnic. Iar în materie de cursuri, mi-a plăcut cel de „PROIECTE SPECIALE ÎN MEDIA”. Am văzut acolo că încă mai există loc de creativitate și idei ce inspiră. – Maria Sitescu
  • Nu pot spune ca este un curs care m-a marcat mai tare, toate au fost pline de momente de ,,aha” și inspirație, fiecare curs a avut ceva special. – George Voicu
  • Cursul de TV m-a surprins cu cele mai multe informații noi pentru că până atunci era un mister pentru mine care-i treaba cu reclamele la TV, cum se planifică, cine și cum analizează comportamentul audiențelor TV. – Andreea Tudor
  • Al doilea curs, cel în care am făcut o campanie utilizând informațiile abia învățate. În primul rând, am apreciat foarte mult exercițiul practic care punea în aplicare toate datele teoretice despre care abia aflasem; în plus, colajele au fost amuzant de confecționat. – Mihai Ioniță

Cel mai mult m-au încântat cursurile în care am avut de abordat ceva practic și astfel a fost necesară implicarea mea directă și activă. A fost foarte interesant cursul de Branding, de la începutul modului, în care am realizat pe branduri concrete, strategii de promovare și targetul, dar și cursurile în care am realizat pitchuri pornind de la briefuri date. Înțelegi mult mai bine lucrând concret, iar atmosfera și brainstormingurile sunt entuziasmante pentru că toată lumea are un background diferit și ideile ajung să fie foarte interesante și diferite. Cumva fiecare are atuul lui și când le punem cap la cap, rezultatul este ceva bine închegat și complet.

Larisa Bunea

Perspective profesionale

  • Am obținut un internship odată cu intrarea în IAA și cu începerea facultății. Programul meu, pentru prima dată supraîncărcat, m-a forțat să învăț cum să îmi ordonez și respect programul impus de mine. – Mihai Ioniță

Școala IAA mi-a oferit pe lângă bursa pentru Modulul Media și un job, total neașteptat, căci am obținut un interviu datorită faptului că m-am înscris pentru aceste cursuri. Am început job-ul după sesiunile de TV din cadrul modulului media, ceea ce a fost mai mult decât perfect, deoarece lucrez ca Media Planner pe TV, iar faptul că deja am avut o bază bine stabilită de la cursuri, m-a ajutat să mă obișnuiesc mult mai repede cu domeniul și să asimilez altfel informațiile. Deci, mulțumesc 💖

Ilinca Marcu
  • Deja lucram în performance la începutul modulului, iar pe parcursul acestuia am dezvoltat foarte multe aptitudini și o gândire în ansamblu. Toate cunoștințele adunate în urma cursurilor o să-mi fie mai mult ca sigur folositoare în construirea carierei și proiectelor. – George Voicu
  • Momentan, mă aflu în punctul în care încerc să îmi găsesc locul. Încă sunt studentă în Brașov, unde oportunitățile sunt limitate, în special în domeniul meu. Cu toate acestea, sunt genul de persoană care consideră că dacă vrei ceva cu adevărat, nu există nu pot și trebuie să faci cumva să reușești. Încerc să profit de fiecare oportunitate și să învăț zilnic. Urmează să plec în Erasmus, în Spania, pentru a trăi și o experiență internațională. Școala IAA m-a făcut să iau în considerare posibilitatea de a lucra în București, ceea ce nu prea era o variantă în trecut. Am învățat multe și am cunoscut oameni foarte buni în ceea ce fac, acolo vreau să ajung și eu. – Ana Patricia Loredana
  • În viața mea de adult cu responsabilități sunt digital copywriter în cadrul Spoon Media. Cu toate că nu o să-mi schimb domeniul de activitate după finalizarea cursurilor, pot spune că tot ce-am învățat m-a ajutat să înțeleg mai bine munca depusă de colegii mei și ce pași trebuie urmați pentru a da naștere unei campanii reușite. – Maria Sitescu

Memes, podcasts, videos. Show us! 👀

Ce te-a inspirat în ultima vreme ?

  • Un proiect frumos, care m-a impresionat este realizat de eMAG în parteneriat cu agenția Jam Session și se numește “Pe limba cadourilor”. Este un experiment de sărbători, care pornește de la fraza rostită de mulți: “Nu vreau nimic/Nu-mi doresc nimic de Crăciun”. Au fost selectați 11 aplicați din 200, pentru a afla ce se află în spatele acestei expresii. Rezultatul îl puteți urmări aici:
  • Cea mai bună reclamă la portocale în cadrul spectacolului CABARET (în regia lui Răzvan Mazilu) de la Teatrul Odeon :)) Pe lânga asta, mi se pare foarte tare că Delia are un NFT și cred că ar trebui să se vorbească mai mult despre asta: https://www.deliaofficial.ro/#racheta ⚡️ – Maria Sitescu
  • Nu mă așteptam nici eu ca răspunsul la această întrebare să fie despre Tik Tok, platformă pe care nu prea o folosesc. Am aflat, prin intermediul unei prietene, că renumita actriță Carmen Tănase și-a făcut cont de Tik Tok. A devenit rapid virală, fiind foarte apreciată de utilizatori. „Flăcărica a rupt în două TikTok-ul! La nici o zi după ce și-a deschis contul, actrița Carmen Tănase are peste 140.000 de urmăritori”, publică cei de la CANCAN.ro. Țin minte că eram în anul 3 de facultate și mă contraziceam cu unul dintre profesorii mei, care susținea că cei din generația mea nu au auzit de Carmen Tănase. În continuare cred că cei din generația mea știu cine este Carmen Tănase, și aplaud inițiativa de a se adapta la tendințele actuale, cu dorința de a aduce ceva bun pe Tik Tok: „O să mă gândesc să fac și ceva educativ. Deocamdată doar am glumit, a fost o joacă, dar, dacă se uită tinerii, o să fac ceva ca să învețe și copiii de pe TikTok”. În contextul în care totul în jur se schimbă atât de rapid, în special în Social Media, cred că termenul cheie este cel de adaptare.

O să completez cu o memă, despre Social Media Management – Ana Patricia Loredana

  • Ceva din cadrul cursului : O idee ingenioasă care te face să nu mai dai “skip ad”: Unskippable family – Geico – Andreea Tudor

Ediția #3 a Modulului Strategie și Planificare Media a fost desfășurată în parteneriat cu Publicis România, o ediție pilot a Pepinierei de Talente IAA School prin care companiile pot susține acordarea de burse la IAA School. Detalii în curând sau pe e-mail, aici.